Pistolarul (Turnul Intunecat vol 1) - Stephen King

Pistolarul (Turnul Intunecat vol 1) – Stephen King

Distribuie dacă îți place!
Timp necesar pentru lectura acestui articol: 5 minute

Pistolarul este prima carte a seriei Turnul Intunecat, o serie care mi-a atras atentia de ceva timp, fara sa fiu neaparat fan Stephen King. Nu ca as avea ceva cu el, nu ca-mi displace autorul, ci pur si simplu nu ma pot considera fan avand in vedere cat de putine carti de-ale lui am citit.

De fapt, seria a intrat sub radarul meu in 2017, atunci cand a aparut ecranizarea intitulata Turnul Intunecat (o ecranizare care preia elemente din mai multe volume, nu doar din primul).

Personajul principal al povestii este Pistolarul (in film a primit numele de Ultimul Pistolar), omul bun, cel care trebuie sa apere Turnul Intunecat de Omul Negru. Pistolarul, de fapt, nu a vazut niciodata turnul, acesta din urma fiind ceva deopotriva fizic si metaforic. Turnul Intunecat este punctul fix, cel care tine intregul Univers laolalta. Este acel lucru pe care trebuie sa-l aparam cu orice pret, chiar daca efectiv nu l-am vazut niciodata. Fascinanta idee, din punctul meu de vedere.

La fel de fascinanta este si povestea din spate. Intai si intai, faptul ca seria a inceput in 1982 si s-a incheiat in 2004 mi se pare ceva fabulos. Practic, prin intermediul acestei serii putem vedea progresul lui ca scriitor, cat de mult s-a schimbat scriitura lui. Totodata, seria pare cea emblematica pentru universul scrierilor sale, ea fiind legatura cu multe alte carti ale lui (carti care, aparent, sunt de sine statatoare).

O serie etalon pentru Stephen King, o serie esentiala, un magnum opus, asa cum ar spune criticii de carte.

Acum, dupa ce ati vazut numai chestii de bine, dupa ce am ridicat (aparent) in slavi seria, urmeaza si partile mai putin bune, parti care functioneaza cumva tot in favoarea cartii. Stiu ca suna ciudat.

Trebuie sa tineti cont de faptul ca seria, per total, are mult inadvertente, multe fracturi logice, multe puncte in care volumele precedente au fost contrazise. Se pare ca la un moment dat celebrul autor american ar fi vrut sa rescrie seria, insa s-a oprit. Si-a dat seama ca ea are farmec asa cum este.

Da, primul volum, Pistolarul, citit in 2020, pare unul slab luat ca atare. Daca ar fi fost o alta serie si un alt autor, Pistolarul nu m-ar fi convins sa continui seria, nu mi-ar fi starnit interesul pentru ea. Mai mult, daca Pistolarul ar fi fost PRIMA carte a unui autor ori macar prima carte citita de mine, probabil acelui autor nu i-as fi dat nicio sansa.

Povestea din spatele ei, intregul univers Stephen King, faptul ca autorul a reusit sa creasca si sa ajunga ce a ajuns, ma face sa-mi doresc sa continui lectura seriei. Ma face, de asemenea, sa ma gandesc cat de importanta este uneori (deseori?) povestea din spatele povestii. Uneori ma laud ca citesc o carte si iau doar ce scrie intre copertile ei, ca nu ma intereseaza restul. Doar ca, vedeti voi, in acest caz pur si simplu nu putem ignora imaginea de ansamblu. Ea este cea mai importanta, Pistolarul fiind un punct intermediar.

Luata ca atare, probabil as fi spus ca este o idee fabuloasa, un Turn mai mult metaforic decat fizic, pusa destul de stangaci in aplicare. Un fel de film gandit de un scenarist genial, regizat, insa, de un incepator netalentat. Romaneste, branza buna in burduf de caine, varianta literara.

Nu va spun toate astea ca sa NU CITITI Pistolarul, ci DIMPOTRIVA: va avertizez ca trebuie SA TRECETI peste toate defectele cartii, caci mai urmeaza si altele. Eu abia am citit-o, inca o am proaspata in minte, insa va marturisesc ca abia astept sa-i citesc continuarile. Da, trebuie sa ma pun la punct cu Stephen King, trebuie sa recuperez, insa o voi face treptat. Momentan pot spune ca o poveste pe placul meu, in adevaratul sens al cuvantului, este Cimitirul Animalelor. Nu-mi permit sa spun ca este cea mai buna carte a sa atat timp cat am citit atat de putine.

Iar legat de cartea Pistolarul, dati-mi voie sa o vad si ca pe o metafora religioasa. Stiti, multi filosofi (si sociologi) vorbesc despre cat de important este Raul, Diavolul, cat de util este acesta. Caci fara Rau, fara Diavol, fara pericol, oamenii ar fi mult mai rai, mai haotici, mai greu de condus. Omul Negru, Diavolul, este fundamental in societate (si-n poveste) si, contrar a ceea ce spun Bisericile, nu este un personaj eminamente Rau. Este la fel de bun si de util ca si Celalalt, daca intelegeti ce vreau sa spun.

Ca sa rezum: Pistolarul este o carte APARENT slaba, care contextualizata corespunzator devine parte a unei serii geniale. Asa-i ca acum am fost mai convingator? 😀

Pistolarul, volumul 1 din seria Turnul Intunecat, a aparut la Editura Nemira si poate fi gasita si la librariile online Elefant, Libris, Cartepedia, Carturesti si eMag.

Share this:

  • Click to share on Twitter (Opens in new window)
  • Click to share on Facebook (Opens in new window)

Like this:

LikeLoading…

Related

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Fatal error: Uncaught wfWAFStorageFileException: Unable to save temporary file for atomic writing. in /home/uniuneascriitori/public_html/wp-content/plugins/wordfence/vendor/wordfence/wf-waf/src/lib/storage/file.php:35 Stack trace: #0 /home/uniuneascriitori/public_html/wp-content/plugins/wordfence/vendor/wordfence/wf-waf/src/lib/storage/file.php(659): wfWAFStorageFile::atomicFilePutContents('/home/uniuneasc...', '<?php exit('Acc...') #1 [internal function]: wfWAFStorageFile->saveConfig('livewaf') #2 {main} thrown in /home/uniuneascriitori/public_html/wp-content/plugins/wordfence/vendor/wordfence/wf-waf/src/lib/storage/file.php on line 35