Miniaturista

Miniaturista – Jessie Burton, recenzie

Distribuie dacă îți place!
Timp necesar pentru lectura acestui articol: 6 minute

Miniaturista stătea de multă vreme pe rafturile mele. Deși mi-a mai venit și altă dată acest titlu în minte, l-am dat la o parte și am trecut la alte cărți. De data aceasta, din senin, Miniaturista a poposit în gândurile mele și am știut că trebuie să o citesc. Dacă aș fi știut eu ce poveste interesantă ascundea…

„Omul ia drept jucărie tot ceea ce vede. Astfel este întotdeauna un copil.”

Miniaturista este un roman incitant, plin de curiozități și de elemente specifice anului 1686. Cu acțiunea plasată în Amsterdam, într-o lume condusă de alte principii și valori, tânăra Nella visează la o altă viață. Convinsă că mariajul cu negustorul Johannes Brandt i-ar fi schimbat total existența. tânăra noastră sosește plină de speranța la casa proaspătului său soț. Dar familia Brandt era departe de familia ideală pe care ea și-o închipuise.

Toți sunt niște fire destrămate, dar așa a fost să fie, gândește Nella. Noi formăm o tapiserie plină de speranțe; noi suntem cei care o țesem.

Miniaturista

Miniaturista – dirijorul de vieți

Mi-a plăcut tare mult lumea construită de Jessie Burton, dar am rămas un pic dezamăgită de faptul că nu am primit mai multe detalii despre personajul care învârte viețile tuturor: miniaturista. O apariție neobișnuită, un om care pare să știe secretele tuturor, un dirijor de vieți. Răni ascunse între paranteze de timp, secrete ascunse la vedere. Toate încorporate în piese micuțe, destinate mobilării caselor de curiozități sau a caselor de păpuși, după cum sunt mai bine cunoscute.

După ce am terminat de citit cartea, am căutat mai multe informații despre aceste case de păpuși. Pentru a da viața acestui roman de ficțiune istorică, autoarea s-a inspirat dintr-o poveste reală: povestea casei de păpuși a doamnei Petronella Oortman. Casele de păpuşi erau la modă în secolul al XVII-lea, un lux al bogaţilor negustori olandezi, dar cea a Petronellei Oortman era cea mai frumoasă şi extrem de costisitoare. Casele erau pline de elemente în miniatură, o replică a caselor reale ale negustorilor. Cu podele lustruite, tapet de material, șeminee și bucătării, casele miniaturale erau văzute drept o emblemă a bogăției. Era la modă să primești o casă de păpuși ca dar de nuntă. Și Petronella Oortman, tânăra protagonistă din romanul lui Jessie Burton, și-a primit propria căsuță.

„Acuratețea cabinetului este ciudată, ca și când o casă adevărată ar fi fost micșorată, tăiată în două și căreia interiorul îi fusese expus. Cele nouă camere, începând cu bucătăria de serviciu, cu salonul și sfârșind cu podul în care se depozitează, departe de umezeală, cărbunii și lemnul pentru foc, sunt o replică perfectă.”

Aceasta nu este povestea a devărată a casei reale de păpuși, cea lăsată moștenire de Petronella Oortman. Dar autoarea a fost impresionată de casa cu nouă camere, pe care a văzut-o într-un muzeu. A dorit să scrie o poveste legată de ea și a reușit, părerea mea.

Previziuni nevinovate sau blesteme?

Nella Oortman primește de la proaspătul său soț o casă de păpuși. Pentru a mobila cele nouă camere, tânăra apelează la serviciile unui miniaturist. Deși cere câteva lucruri, Nella primește mai multe. Nu asta o sperie pe fată. Obiectele primite erau copii unu la unu ale lucrurilor din conacul Brandt. Și Nella simte că este urmărită. Cine îi oferise atâtea detalii miniaturistului? Ce urmărea cu aceste daruri?

Presiunea din viața Nellei nu este pusă doar de căsuța cu păpuși și darurile ciudate de la miniaturist. Soțul ei îi rămânea necunoscut și cumnata ei, habotnica Marin Brandt, nu îi făcea deloc viața deloc ușoară.

În ce moment a ales aceste salturi neregulate şi mai intime ale vieţii interioare şi de ce m-a ales pe mine? Nella îşi spijină capul de partea laterală a casei de păpuşi, lemnul rece atingându-i piele ca un balsam. Arătându-mi povestea mea, miniaturista a devenit însăşi autoarea. Cât de mult mi-aş dori să-mi recapăt viaţa.”

Un aspect important pe care autoarea îl explotează este acela al diferențelor dintre viața publică și cea privată. Din dorința de a se alinia la canoanele bisericești, majoritatea oamenilor afișau atunci o pioșenie fără margini. Participare la slujbă, haine cernite, mâncare puțină. Așa credeau că vor obține mântuire și trecere în fața mai marilor bisericii. În viața privată, lucrurile se aflau la polul opus. Marin se delecta pe furiș cu nuci glazurate, purta haine scumpe pe dedesubtul celor simple. Discrepanța asta dintre viața publică și cea privată m-a făcut să mă întreb câte alte secrete mai ascundeau de ochii lumii.

Miniaturista – secrete și trădări

Nella nu știe cum să privească apariția Miniaturistei în viața ei. O ajuta arătându-i ce avea să se întâmple sau o avertiza? Îi oferea o mână de ajutor sau dirija suita de nenorociri care aveau să se abată asupra ei?

Viața Nellei era departe de perfecțiune. Familia în care intrase era măcinată de pofte și secrete. Și nimeni nu o pregătise pentru toate astea. Procesul ei de maturizare este unul greu, presărat cu lupte prea dure și cu momente de confuzie. Fusese întâmpinată cu ostilitate și nu găsea alinare nici la cel care o ceruse în căsătorie. De ce nu o voia Johannes? Cu ce îi greșise?

M-a sensiblizat devotamentul ei față de Johannes. Nu știu dacă ea a acționat din dragoste sau mânată de principiile cu care fusese crescută de mama sa. Oricum ar fi, m-a uimit puterea ei de adaptare.

Oare soarta lor se află în mâinile miniaturistei? Oare ea va fi cheia salvării lor sau arhitectul căderii lor? Astea sunt întrebările la care voi veți afla răspunsurile. Mie mi-a plăcut mult romanul și îl recomand cu toată inima!

Miniaturista a apărut la Editura RAO și poate fi cumpărat de aici.

An aparitie: 2015

Autor: Jessie Burton

Categoria: Literatura contemporana

Editie: Cartonata

Editura: RAO

Nr. pagini: 416

Traducator: Lingua Connexion

Partajează asta:

  • Tweet
  • WhatsApp
  • Mai mult
  • Apreciaza

Apreciază:

ApreciereÎncarc…

Similare

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Fatal error: Uncaught wfWAFStorageFileException: Unable to save temporary file for atomic writing. in /home/uniuneascriitori/public_html/wp-content/plugins/wordfence/vendor/wordfence/wf-waf/src/lib/storage/file.php:35 Stack trace: #0 /home/uniuneascriitori/public_html/wp-content/plugins/wordfence/vendor/wordfence/wf-waf/src/lib/storage/file.php(659): wfWAFStorageFile::atomicFilePutContents('/home/uniuneasc...', '<?php exit('Acc...') #1 [internal function]: wfWAFStorageFile->saveConfig('livewaf') #2 {main} thrown in /home/uniuneascriitori/public_html/wp-content/plugins/wordfence/vendor/wordfence/wf-waf/src/lib/storage/file.php on line 35