filtm_2020.jpg

Ediție internațională online a Festivalului de literatură de la Timișoara

Distribuie dacă îți place!
Timp necesar pentru lectura acestui articol: 3 minute

De luni (19 octombrie) până vineri (23 octombrie), inclusiv, are loc ediția din acest an a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM): cinci seri de dialoguri și lecturi publice, într-o ediție internațională desfășurată online. Dialogurile au fost înregistrate în avans, fiind sunt traduse și subtitrate în limba română, din dorința organizatorilor de a face programul accesibil tuturor iubitorilor de literatură din România.

Dialogurile și lecturile publice din cadrul ediției din acest an a FILTM vor putea fi urmărite, în fiecare seară începând de la ora 19.00, pe pagina de Facebook a Festivalului.

„Granițe: evadări, refugii, regăsiri” este tema ediției de anul acesta, o ediție ce reunește autori de primă mărime ai literaturii universale, cu cărți traduse în 2020 în limba română, și o selecție impresionantă de poete și poeți români ai momentului.

Într-o lume în care mobilitatea oamenilor a crescut exponențial, indiferent de contextul specific și de factorii declanșatori – fie că e vorba de război, revoluție, migrație ori pandemie – problema granițelor revine constant. Aflat la frontiera dintre Est și Vest, așa cum chiar numele său o indică, Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara „La Vest de Est / La Est de Vest” reia și duce mai departe, prin literatură și cu ajutorul invitaților, povești despre depășirea granițelor și valențele multiple generate de acest fenomen.

PROGRAM:

# Luni, 19 octombrie – Tema serii: „Un Dicționar la frontiere”

Dezbatere pornind de la volumul Dicționarul romanului central-european din secolul XX, coordonat de Adriana Babeți și aflat în pregătire la Editura Polirom, la care iau parte: Adriana Babeți, Balázs Imre, Daciana Branea, Dorian Branea, Gabriel Kohn, Marius Lazurca.

# Marți, 20 octombrie – Tema serii: „Secțiuni prin casa melcului”

Confesiunile a doi mari scriitori români care au ales calea exilului, dar continuă să locuiască în limba literaturii lor.

  • Scriitorul Norman Manea în dialog cu jurnalista Magda Grădinaru (Spotmedia)
  • Scriitorul Dorin Tudoran în dialog cu scriitorul și jurnalistul Robert Șerban

# Miercuri, 21 octombrie – Tema serii: „Neîntrerupta introducere la temă”

Două dialoguri ce pleacă de la eterna adaptare a scriitorului în exil, dar și de la nostalgia ce-i însoțește fiecare carte scrisă în noua lume.

  • Scriitorul și eseistul bosniaco-american Aleksandar Hemon, în dialog cu scriitorul și criticul literar John Freeman
  • Scriitorul german născut în Bulgaria Ilija Trojanow, în dialog cu jurnalista austriacă Jana Volkmann

# Joi, 22 octombrie – Tema serii: „Vina Omului alb”

Un dialog cu scriitorul și gânditorul francez Pascal Bruckner în care scriitoarea Tatiana Țîbuleac îl provoacă pe acesta să vorbească despre temele polemice ale ultimelor sale cărți: despre granițele socio-politice și personale, despre ciocnirea dintre generații, despre sentimentul de vinovăție al națiunilor și multe altele.

# Vineri, 23 octombrie – Tema serii: „Melting pot”

O seară dedicată poeziei române contemporane, în care se vor face auzite vocile unor importanți poeți ce aparțin unor generații și stiluri distincte: Cristina Hermeziu, Adrian Alui Gheorghe, Ioana Ieronim, Fevronia Novac, Ruxandra Novac, Ciprian Măceșaru, Ioan Es. Pop, Saviana Stănescu, Olga Ştefan, Ioana Tătărușanu.

Lasa un comentariu Click here to cancel reply.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Fatal error: Uncaught wfWAFStorageFileException: Unable to save temporary file for atomic writing. in /home/uniuneascriitori/public_html/wp-content/plugins/wordfence/vendor/wordfence/wf-waf/src/lib/storage/file.php:35 Stack trace: #0 /home/uniuneascriitori/public_html/wp-content/plugins/wordfence/vendor/wordfence/wf-waf/src/lib/storage/file.php(659): wfWAFStorageFile::atomicFilePutContents('/home/uniuneasc...', '<?php exit('Acc...') #1 [internal function]: wfWAFStorageFile->saveConfig('livewaf') #2 {main} thrown in /home/uniuneascriitori/public_html/wp-content/plugins/wordfence/vendor/wordfence/wf-waf/src/lib/storage/file.php on line 35