fb-share-icon

Cum scăpăm de maskne? Nimic mai simplu

Distribuie dacă îți place!
Timp necesar pentru lectura acestui articol: 3 minute

Știm cu toții că masca obligatorie pe care trebuie să o purtăm în anumite situații este extrem de controversată. Unii spun că ne aduce doar beneficii, alții sunt la polul opus și militează pentru a scăpa de obigația de a o purta. Eu mă abțin de cele mai multe ori și încerc să nu fac parte dintr-o categorie anume. Sunt un om care respectă regulile mereu, dar asta nu înseamnă că îmi plac mereu. Ei, bine, nu pot să spun că o categorie sau alta deține adevărul absolut, dar pot să vă vorbesc puțin despre acneea pe care o cauzează masca. Maskne apare atunci când purtăm mască timp îndelungat, din cauza temperaturii ridicate, a umidității, a transpirației și nu numai.

Mediul creat sub mască duce la apariția acneei mecanice. La cum se prezintă situația actuală, tind să cred că vom purta mască timp îndelungat. Așadar, consider că trebuie să acordăm o atenție mai mare tenului, să îl îngrijim chiar mai mult decât până acum, să ne asigurăm că este hidratat suficient și să încercăm să reducem la minimum iritația de care poate suferi.

În articolul de astăzi, vă prezint trei produse care vă pot ajuta să țineți maskne la distanță. Am ales produse care au un preț accesibil tuturor și care își fac bine treaba.

Trei produse care țin acneea mecanică/maskne la distanță

  • Jeju Young Skin de la Ziaja. Se adresează în special tenului tânăr. Asigură hidratarea optimă, calmează iritațiile pielii și înroșirea ei. În plus, acționează și asupra imperfecțiunilor. Este o cremă cu SPF, care poate fi aplicată și ziua și înainte de culcare. Costă 24 lei pe Notino și își merită banii.
  • Eveline Cosmetics #Clean Your Skin. Această cremă hidratează foarte bine tenul și are și efect matifiant, prevenind luciul pe care nu îl agrează nimeni. Ajută la controlarea sebumului și limitează apariția punctelor negre. La fel ca și crema de la Ziaja, despre care am vorbit mai sus, poate fi aplicată și în timpul zilei și seara. Costă 16 lei pe Notino.
  • Planet Spa Greek Seas de la Avon. Această mască exfoliantă, cu efect de netezire, vine în ajutorul tenului nostru curățând porii pe care transpirația de sub mască îi acoperă. Îndepărtează celulele moarte, are efect de iluminare, revitalizează și hrănește bine tenul. Se poate aplica o dată pe săptămână, în strat subțire. Nu uitați! Nu e bine să exfoliem tenul prea des. La fel ca majoritatea produselor Avon, are un preț accesibil. Costă 17 lei pe Notino.

Voi cum aveți grijă de tenul vostru în această perioadă? Ce ziceți de produsele pe care azi le recomand?

Please follow and like us:
Tweet
fb-share-icon

Partajează asta:

  • Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide în fereastră nouă)
  • Dă clic pentru a partaja pe Pinterest(Se deschide în fereastră nouă)
  • Clic pentru a trimite prin email unui prieten(Se deschide în fereastră nouă)
  • Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide în fereastră nouă)

Similare

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Fatal error: Uncaught wfWAFStorageFileException: Unable to save temporary file for atomic writing. in /home/uniuneascriitori/public_html/wp-content/plugins/wordfence/vendor/wordfence/wf-waf/src/lib/storage/file.php:35 Stack trace: #0 /home/uniuneascriitori/public_html/wp-content/plugins/wordfence/vendor/wordfence/wf-waf/src/lib/storage/file.php(659): wfWAFStorageFile::atomicFilePutContents('/home/uniuneasc...', '<?php exit('Acc...') #1 [internal function]: wfWAFStorageFile->saveConfig('livewaf') #2 {main} thrown in /home/uniuneascriitori/public_html/wp-content/plugins/wordfence/vendor/wordfence/wf-waf/src/lib/storage/file.php on line 35