aventuri-din-lumea-afacerilor-recenzie.jpg

Aventuri din lumea afacerilor de John Brooks, recenzie

Distribuie dacă îți place!
Timp necesar pentru lectura acestui articol: 3 minute

Aventuri din lumea afacerilor este considerată de Bill Gates drept cea mai bună carte de business pe care a citit-o vreodată. După recomandarea sa Warren Buffett a devenit de asemenea un admirator al ei, iar cartea scrisă în anii ’60 a urcat repede în topul vânzărilor.

John Brooks a fost un colaborator al The New York Times și asta se vede în stilul fluent, dar minuțios documentat, al celor douăsprezece întâmplări care au schimbat lumea corporatistă și a finanțelor din Statele Unite ale Americii. Veți aprecia nu doar documentarea și prezentarea facilă pentru orice cititor, nu doar pentru cei familiarizați cu economia, dar și reflecțiile autorului despre psihologia fiecărui personaj în parte, care a avut un rol esențial în deciziile de business adoptate.

Deși întâmplările fac parte din istoria mare a lumii afacerilor, ele rămân la fel de actuale. Poate nu toate vor prezenta același inters pentru toți cititorii, dar veți fi atrași să vedeți de exemplu cum prăbușirile bursei au la bază uneori un comportament de turmă, fără să fie justificare de date economice și cum cei răbdători pot întoarce totul în avantajul lor. Fascinante sunt și premisele lansării modelului Edsel al Ford, care deși a pornit de la studii atente a celor mai mari dorințe ale cumpărătorilor nu a reușit să convingă, aflând cu ocazia asta care este deosebirea între fantezii și dorințele concrete, sau cât de important este momentul lansăii unui produs, căci susținerea financiară puternică nu este mereu îndeajuns.

Sistemul fiscal american, deși pare un colos foarte detaliat, s-a bazat pe implementarea calculatoarelor încă de atunci, dar a avut și multe portițe care au putut fi speculate, Aventuri în lumea afacerilor surprinzând chiar perioada sa de transformări conceptuale.

Lumea bursei exercită o fascinație a îmbogățirii pentru mulți americani, fie prin mijloace nelegale, cum ar fi folosirea de informații de care nu dispun toți investitorii, sau prin specularea comportamentului celor care doresc să vândă ceea ce nu dețin, pentru a cumpăra ulterior mai ieftin. Pe partea de psihologia investitorilor, cartea aduce multe detalii intersante.

Dacă ești interesat de aspecte legate de management și leadership, dacă vrei să afli mai multe despre lansarea unor mari afaceri, sau dacă epoca de început a bursei moderne și psihlogia investitorilor sunt aspecte care te pasionează, vei găsi în Aventuri în lumea afacerilor multe informații care să contribuie la dezvoltarea ta personală.

Citește și 10 cărți care te fac mai deștept.

Cumpără cartea de pe

Elefant
libris

Distribuie:

  • Twitter
  • Facebook
  • WhatsApp

Similare

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Fatal error: Uncaught wfWAFStorageFileException: Unable to save temporary file for atomic writing. in /home/uniuneascriitori/public_html/wp-content/plugins/wordfence/vendor/wordfence/wf-waf/src/lib/storage/file.php:35 Stack trace: #0 /home/uniuneascriitori/public_html/wp-content/plugins/wordfence/vendor/wordfence/wf-waf/src/lib/storage/file.php(659): wfWAFStorageFile::atomicFilePutContents('/home/uniuneasc...', '<?php exit('Acc...') #1 [internal function]: wfWAFStorageFile->saveConfig('livewaf') #2 {main} thrown in /home/uniuneascriitori/public_html/wp-content/plugins/wordfence/vendor/wordfence/wf-waf/src/lib/storage/file.php on line 35