Mens socks

USR, Filiala Sibiu Mircea Ivănescu
PDF Print E-mail

Mircea Ivănescu


Poet şi traducător. Născut în 1931 la Bucureşti. Absolvent al Facultăţii de Filologie, franceză, Universitatea din Bucureşti. A lucrat ca jurnalist la „Agerpres” şi revista „Lumea”, iar după mutarea la Sibiu a fost redactor la revista „Transilvania”, până la pensionare. Membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Sibiu. A primit numeroase premii din partea breslei scriitorilor, inclusiv Premiul Opera Omnia şi Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”. Este unul dintre marii traducători din literatura universală, mai ales din engleză şi germană: Joyce, Musil, Rilke, Faulkner, Fitzgerald, etc. A publicat volumele: Versuri (Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1968); Poeme (Editura Eminescu, Bucureşti, 1970); (Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1970); Alte versuri (Editura Eminescu, Bucureşti, 1972); Alte poeme (Editura Albatros, Bucureşti, 1973), Poem (Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1973); Amintiri (Editura Cartea Românească, 1973, în colaborare cu Leonid Dimov şi Florin Pucă); Alte poesii (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1976); Poesii nouă (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1982); Poeme nouă (Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1983); Alte poeme nouă (Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1986); Comentarius perpetuus (parabole) (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1986, în colaborare cu Rodica Braga; vol. II al volumului în colaborare a apărut în 2003 la Editura Imago din Sibiu); Versuri vechi, nouă (Editura Eminescu, Bucureşti, 1988); Poeme vechi, nouă (Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1989); Limitele puterii sau mituirea martorilor – un roman rusesc (Editura Litera, Bucureşti, în colaborare cu Iustin Panţa); Aceleaşi versuri (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002). Dintre antologiile de autor, cele mai reprezentative sunt ediţiile Versuri (Editura Eminescu, 1996, prefaţă de Ion Bogdan Lefter), Poesii vechi şi nouă (Editura Minerva, BPT, prefaţă de Eugen Negrici), Poeme alese, 1966 – 1989 (Editura Aula, Braşov, postfaţă de Al. Cistelecan) şi Versuri poeme poesii altele aceleaşi vechi nouă (Editura Polirom, Iaşi, 2003, ediţie îngrijită şi prefaţă de Matei Călinescu).
 

Evenimente:


În ziua de 4 februarie 2009, a avut loc la Centrul Cultural „Habitus” din Sibiu lansarea volumului de poeme „Portret de cuvinte” al poetului sibian Andrei Ileni, apărut de curând la Casa de Presă şi Editură Tribuna. Cartea a fost prezentată publicului 
Read more...

Autentificare



Uniunea Scriitorilor din Romania, Filiala Sibiu || 550195 Sibiu, Str. Al. Odobescu, Nr. 4
(Teatrul GONG Sibiu, redacţia revistei Euphorion); Tel./ Fax 0269/ 212094